joi, 23 decembrie 2010

Murdar



Gresilele mi-au fost iertate,
Ma ridic incet din mlastina prostiei!
Ei ma urca ,usor,spre culmile adevaratelor trairi!
Incep sa respir ,usurat si motivat
Sa prind si al doilea val !!

Sper sa imi ucid propria prostie,pentru totdeauna
Nu doar simple tresariri..
Prostia.............
Defectul primordial..
Ce imi sapa groapa!!

miercuri, 22 decembrie 2010

Ruga

Da-mi zeule darul,
ravnit,
de-a preschimba cu ochiul,
apa in vin.

Sa curga secul in izvoare,
in orice intersectie
apara,
cate o adapatoare.

Stropind pamantul,
sa rodeasca veselie,
prin flori s-alerge
june ametite,
de siropul dragostei.

Da-mi darul ravnit
si-ti jur,
o sa se umple raiul
dimprejur.


marți, 21 decembrie 2010

meditatie

Nimicul nu-i real
am inteles se pare,
in lumea asta mare,
si rad in hohote de cei
ce mediteaza, fricosii.

Rad cam de toti care ii intalnesc in calea mea.

Prea putine intrebari,
o gramada de raspunsuri,
singulare lumanari
impare,
ce se sting in taina,
nu exista ochi deschisi,
sa le vada
simplitatea,
toti traiti inchisi in cranii.

Reflexe conditionate, memorie, asa a murit si moare
aceasta lume, iar voi necrofagilor va hraniti ratiunea bolnava
cu cadavrul ei.

Cand voalul prostiei,
invaluie lampile
retelei cerebrale,
precum norii dimineata,
o imbraca pe Venus cu demoni,
s-a sfarsit chemarea
cuvintelor alese.
Te trezesti cu piatra-n mana,
maraind inspre vanat,
imbracat in haine fine,
epilat si parfumat
rahat (de dragul continuitatii).

Pana si nimicul expira; am citit undeva, sunt sigur,
despre termenul de valabilitate al unui principiu. Rad.

vineri, 17 decembrie 2010

Migratie lenta

Lent inainteaza peste pielea stepei,
turma de bovine,
cu pasi mici, pe varfuri,
ca sa nu tresara
globul somnoros.

Si se duc alene
tinere bovine,
fara sa le creasca,
peste gaturi jug.

Merg aliniate,
de la mic la mare,
cu capul plecat
si asculta toate,
o vaga chemare,
batuta-n alama,
clopotului ceas.

Cifre poarta-n coarne,
capul in rotire,
tensioneaza coarda
ceasului banal.

Frica

Mi-e frica de oameni,
de parca,
ar purta cu ei,
o boala fara leac.
Mi-e sila de plans,
de rasul isteric,
cuvintele multe,
nu pot sa le-ascult.

Mi-e frica de mine,
de moartea ce-o port
peste tot.

Vino fara ...

Vino fara sa te chem,
cand ascuns de soapte,
invelit in foi de vita,
caut versuri sa compun.

Cere-mi fara ezitare,
buzele sa ti-le musc,
sanul care ma sfideaza,
sa-l strivesc cu podul palmei.

Lasa-te abandonata,
sa ma-nec cu tine,
moartea sa ma paraseasca,
intre coapse fine.

Sa ramai aici o viata,
scurt-a ochiului clipire,
in lumina de la astre,
vino inspiratie.

marți, 14 decembrie 2010

Beau

Ma adap la izvoare,
cu sange de sfant,
beau focul albastru,
in pahare de lut.
Viata sa-mi curga,
prin gatul stramt,
cuvintele sa erupa,
vulcan noroios,
pamant amestecat cu apa.
Batut in cuie pe perete,
legat la gura
tip in minte,
se-nvarte vidul tot
in mine,
se pierde sensul de a fi,
ma prabusesc usor
in spasme,
bolnav de moarte,
inca beau.

Opt (joc)


Rezultat la adunare,
Doua cercuri ideale,
Infinit pe verticala,
Adapost de cale lunga.

Suna gand de adunare,
Clopotele ideale,
Urca drept pe verticala,
Aburul in dara lunga.

Cuvintele in adunare,
Incerc, versuri ideale,
Sa cobor pe verticala,
Cat o fi viata de lunga.

Opt iese la adunare,
Dintre cifre ideale,
Asezat pe verticala,
Lant pe decaderea lunga.

duminică, 12 decembrie 2010

Cuvinte

Cuvintele nimicului lasate
sa-mi bantuie mintea bolnava
de cunoastere,
setea ce-mi usuca pielea,
delirul umbrelor fixe,
ce fura lumina.
Fara intamplare,
aceste cuvinte alese,
curg de jos in sus,
sfidand tristetea,
danseaza cu sufletul,
se pierde esenta,
in goluri interioare,
prea multe confuzii,
ma duc nicaieri,
departe de viata,
dorinta vantului o am,
sa-mprastie poate,
gramada de cuvinte,
bucati din mine
sus in nori.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Dans

Legat de picioare,
in dansul vietii,
hora falselor imbratisari,
pe pietre vulcanice,
perfect taiate
sa te arzi,
dansul picaturilor de ploaie,
apa ce-o purtam in noi,
fierbe-n sarituri,
aburi, nebunie si speranta,
se inalta-n rugi soptite,
chiote si icnete,
corpuri dezgolite zac,
rusinate in lumina
lampilor cunoasterii,
nu e nimeni sa le vada,
nici oglinda sa reflecte,
goliciunea absoluta,
dansatori in asta lume,
pe acorduri fara nume,
muzica pierzaniei.

vineri, 10 decembrie 2010

.....

De azi ma emancipez.
Nimicul nu ma va mai stresa !
Dimineata imi va zambi cea mai buna cafea!
Cel mai sincer zambet am sa-l schitez!
Nu e loc de pesimism..
Ci doar de calcule de probabilitati!
Ma detasez de banalitati..
Muzica va fi in armonie cu propriile trairi.
Totul e limpede..
Fara contraste.


Tapul de altadata a devenit azi elan!!

joi, 9 decembrie 2010

Scurt (cu dor)

E timpul acesta dedicat,
atingerii acelui ce se zice sus,
aici in negura,
e timpul acesta prea scurt,
sa zburam fara frustrari,
bucati de viata,
aburi respirati in soapta
noptilor in doi,
impersonala paritate dulce,
zambetul meu pierdut,
cu amintiri exagerate,
e timpul,
viata aceasta prea scurta,
sa pot vorbi, sa intelegi,
cuvintele au multe sensuri,
ape curgatoare,
se strecoara prin timpane,
te inunda cu confuzii,
linistea ti-o daruiesc,
s-o arunci cand la final,
vrei sa tipi fara tipar,
viata este mult prea scurta,
timpul zboara peste noi,
noi prin el fara oprire,
si traim, murind cu dor.

miercuri, 8 decembrie 2010

Se risipeste

Se risipeste ceata,
in fiordul diminetii,
ocara nordului,
in vanturi inghetate,
rastoarna plostile de piele
in albii mult prea pline,
puhoaie, nordice nevroze,
crescute-n san de mame,
ce fara cai spre stele,
pe-altare prunci au omorat,
batrani ce nu mai pot vana,
sunt negre apele in nord,
traiesc alaturi vechi si nou,
toti vor sa stie cursul,
povestilor fara sfarsit.

marți, 7 decembrie 2010

Credinte

Chiar crezi ca poti regasi ceva din lumea asta in tine,
Ascuns, ingropat in propria-ti dorinta oarba de-a trai,
Cand aplecat, cu rani in coate si genunchi, aduni,
Cenusa celor care au plecat arzand sub intrebari,
Sau pestii ce s-au infruptat din cei ce inecatu-s-au cu raspunsuri?
Chiar crezi ca toate vor inceta printr-un gest de vointa,
Fara a fi nevoie vreodata sa tragi la mal epava plina,
Cutia grea din lemn de nuc, in care ai ascuns cu grija,
Speranta zilelor prea lungi si reci, cu jocuri de cuvinte?
Consternare, febra credintei nu poti s-o tratezi.
Si in final de ce nu ai crede?

Furtuna de dorinte

Inveleste-ma in matasoasa vegetatie!
Ia-ma cu tine in orasul muzicii,
Sa-ma imbete simfoniile gratioaselor orchestre!
Racoreste-me cu valurile tundrei siberiene!
Parfumeaza-ma cu esenta florei muntelui virgin!
Plimba-ma cu vehiculul epocilor vechi si noi!
Surprinde-ma cu buzele-ti moi,
Sa plonjam in fantana fericirii ,goi!

Da-mi roua vietii,
Ineaca-ma in spumele placerii!!

Dimineata

Aceasta dimineata, nu-i,
ca oricare alta,
cafeaua-i amara
tigara prea scurta,
iar eu ...
eu sunt pe pamant.
Intrigat privesc intunericul,
prin doua ferestre deodata
si cred.
Nu va mai fi rasarit,
oricum nu conteaza,
azi am plimb la brat
cu consolarea,
tin capul pe umeri
cu mana si spatele curbat
desculta calc piatra sparta,
in ratacire, la brat,
pas cu pas
pe-aceiasi urma,
tai dimineata
calea altuia.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Nu-i boala

Imi moare cuvantul in gat,
tu dulce sufocare,
in latul ignorantei
m- am pregatit temeinic,
pentru nimicul care
se cerne peste tampla
atinsa de uitare,
nu-i boala, suferinta
sa stai pe loc, se pare
firescul se transforma,
sa umple golul mare,
din cap, din inima,
naravul este legea,
sub care ma condamn
la aruncat cu gesturi,
cuvinte nu mai am.

Dilema..

"Eu cred că un om este ceea ce-şi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, în aparenţă, schimbători, sau în mod diferit, fiindcă de fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi."
Nichita stanescu..

Cum ai putea sa uiti ceva despre tine??

miercuri, 1 decembrie 2010

Plata.....



Cand toti prefacutii se prefac ca stiu,ridica un deget mijlociu!!(parazitii)..diafanii pof dezavua un asemenea comportament!!

Alb

Pe canapeaua alba
te dezmierdai,
abandonata de timp,
asteptai intamplator,
crochiul sa-mi termin.
Erai parasita se pare,
aparenta inselatoare
si totusi vesela erai,
in gesturi care imitau
imperechierea.
Crispat, am inteles secretul,
de-atata alb pupila ma durea
si lacrimand,
cuvinte in cerneluri,
am incercat sa nu ma molipsesc
de alb.

Lanturi banale



Pe esafod s-au urcat ciumatii,
comedianti slab pregatiti,
legati cu ate de picioare,
danseaza toti pe-acelasi ritm,
iar timpul trece, numarat,
in mocirla rascrucii taurul
moare sub jug colorat,
trei culori banale.

la multi ani Romania, desi sunt foarte mici sansele,
la multi ani romani

luni, 29 noiembrie 2010

Spectacolul erorii

Spectacol sinistru, neregizat,
ofera eroarea
atent ascunsa la baza
ciupercii oravitoare.
Un sunet cristalin,
ce taie apusul
timpanului spart,
se zbate in turla pamantului,
fara ecou,
clopotul lui Gauss.
Naiva greseala,
muiata-n cerneala,
scanteie neagra in varf de stilou,
tatuata in frunte,
rusinea intrupata
in hrana de vis,
aseaza in siruri
cuburi perfecte,
volume de nimic,
inspirate,
expirate,
in gafaiala prosteasca,
in truda adunarii
de numere false,
impara dorinta de scufundare,
a balizei cu clopot,
ce suna chemarea
ostilor moarte prin inecare,
cu alcool,
o ultima ancora in furtuna,
agatata timid,
de arborele cu fruct moneda,
sub care ning
bancnote frumos colorate
in ochii iesiti din orbite,
dilata lacomia, delirul,
sfarsit.

Linia cerului

Linia cerului se curbeaza,
sub greutatea apelor,
evaporate in trecut,
cu dilatare, hiperbola trista
fara focare,
plecate, probabil, la culcare.
Exista toate intoarse,
in drumul meu sinuos,
negativ ascuns,
in camere obscure,
de ochii injectati cu rosu.
Exprim nimic.
Intind cuvintele pe sarma
curbata ce imita cerul,
musteasca gandurile-n ele,
strivit sa-mi curga
in pahar veninul,
sageata cu un singur sens,
un vector alunecator,
pentru tot timpul ce-a ramas,
nepetrecut cu tine.
Nonsens sub care ma curbez,
cu cerul la picioare,
imi arcuiesc suflarea toata
si ma evapor in prezent,
cu gandul la o picatura,
din apa ce o porti in tine.



"Forta care actioneaza asupra unui corp rigid
este un vector alunecator, deoarece punctul ei
de aplicatie poate fi oricare punct situat pe
dreapta-suport a fortei."

duminică, 28 noiembrie 2010

Nefiresc

E nefires cred,
sa ma plec
cand la despartire,
temporara,
zambesti copilareste
si lasi dezordonate
suvoaiele negre,
sa-ti acopere chipul,
precum noaptea,
norii ascund stelele,
lasandu-ne in bezna,
sa ne cautam
cu buzele forma,
linistii profunde,
necunoscut fior,
abandon nocturn
decadent.
E nefiresc stiu,
intregul sa existe,
in doua locuri
in acelasi timp,
amorul, o stafie,
ne bantuie,
ma sperie gandul,
plecat la despartire,
coarda sa cedeze
sub arcusul apasat,
cantec inutil
in pustiu.
E nefiresc,
sa scriu un vers,
la despartire,
imaginara,
cand noaptea-mi aseaza
peste ganduri,
negru giulgiu,
pedeapsa,
pentru nepasare,
ecoul altor vieti,
vuieste-n inima uscata,
nefiresc de nevinovata.

vineri, 26 noiembrie 2010

Renunt

Renunt la nimicul din mine,
pentru o clipa de liniste,
matasea prostiei imi vine
ca haina pesrfect asortata,
privirii pierdute in nopatea
eclipsei totale de luna.
Imuguresc lipsit de lumina,
un vrej ascendent, spinos,
pe Venus polenu-mi imprastii,
furtuna de nisipuri verzi,
sa ninga cu fructele iubirii,
fulgi mici, murdari, inghetati,
troieniti in livada de meri.

Renunt la nimicul din mine,
pentru o imbratisare seaca
si-aluneca spinul din minte,
in inima fara de sange,
polenul in clepsidra e gata,
priveste-ma cum mor,
senin, scapat de durere,
o jertfa, nu abandon.



"Iubesc pe cel care-şi pierde virtutea, căci virtutea este voinţa de-a pieri: săgeată a dorinţei nesfârşite." (Friedrich Nietzsche)

Aici, acum


Eu nu-s de pe aici
cred,
nu recunosc culoarea
ochiului de apa,
tulbure oglinda
fara tarmuri.
Si nici de acum nu-s
stiu,
mostenirea fatala,
clepsidra cu pietre de moara,
ce macina secunde,
boabele de viata,
hrana pentru inaripatii
ce zboara cu susul in jos.

Totusi sunt aici
acum,
o iluzie,
nimic nu sta
in juru-mi fix,
un joc abstract,
cu sarituri in gol,
confuzie,
cadere in haul firii
prabusire imperfecta.

Nimeni...si nimic


phoenix-la umbra marelui urss


Suntem la umbra marilor puteri ..nimic nu s-a schimbat...cred ca vantul blestematei robii ,inca, bate puternic la noi!!!

luni, 15 noiembrie 2010

Neomodernism

Adolescenti pe mare



Aceasta mare e acoperita de adolescenti
care invata mersul pe valuri, in picioare,
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
si ii contemplu ca la o debarcare.
O flota infinita de yole. Si astept
un pas gresit sa vad, sau o alunecare
macar pan' la genunchi in valul diafan
sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan
au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.(Nichita Stanescu)

luni, 8 noiembrie 2010

De barba









Ma trag ingerii de barba,
incercand sa-mi plece capul,
vanturi din batai de aripi,
spera ei sa-mi zboare gandul.
Drept stau fara remuscare,
n-am cuvinte de cainta,
sus e cer albastru, calm,
jos pamant brazdat de ape,
intre ele randuite
foamea, prostia si lenea.
Eu am capul sus in nori,
corpul chinuit de toate
secundele care se pierd,
biciuit cu limbi de ceas.
Vad mai clar cu-n ochi inchis,
peste toate dans de-mperechiere
si palida-i lumina lumii,
se stinge flacara incet,
iar Prometeu zambeste suferind.
Lasati-mi voi ingeri barba,
zburati spre nori perfecti,
iubiti-va ascunsi in aburi,
sa ninga vesnic cu lumina,
orbit de straluciri in valuri,
de buna voie capul o sa-l plec.

duminică, 7 noiembrie 2010

Fara de timp


Fara de timp
ca si cum nu se intampla,
s-a crapat inorarea,
lasand sa treaca prin fanta,
sarpele luminos ce tine
sub limba in loc de venin
o poarta.
Si-n prag stau doi serpi mai mici,
ce-mi musca tampla o data,
si intra crivat in sange,
frisoanele rup carnea toata,
cuvintele cad toate pe jos,
in ciocniri cu scantei colorate,
ce le vad cu ochii inchisi,
aprind febra in mine
si ard tremurand in nestire,
cenusa pluteste in aer,
ma ineaca prezenta prostiei,
se cutremura tabla de sah,
incurcand piesele intre ele,
nimicul se prabuseste in sine,
fara de timp
ca si cum nu se intampla.

Avant


Adu-mi tu iarna,
barca zburatoare,
vehicul de gheata
usor ca un fulg.

Sa zbor eu cu mine,
peste viata intreaga,
enigma vesniciei
s-o dezleg.

Nu eram aici
cand s-a pus blestemul,
pamantul din mine
sa se-ntoarca in pamant.

Cu susur de apa,
ma ud la imbarcare,
sa-nghete lutul
in avant.

Fara voie


S-a intamplat in alte timpuri,
prea tanar fiind sa inteleg,
m-am botezat in valuri de cerneala,
scufundat pana peste cap,
asteptand refluxul de dupamiaza.
Parasit de viata in laguna,
am ales sa visez la oceane,
in timp ce satul de asteptare
bucati din atol mestecam.
Ghiftuit eram de moarte
si-n sila tot inghiteam,
prins fara voie la mijloc,
in eclipsa soarele se-ncorona,
festin la stingere totala,
in onduleul benzilor de umbra
un peste incerca sa ma plieze
sfidand aceasta intamplare,
epuizand orice-ncercare,
spinul mi-am scos, smucit din minte
si am taiat in doua apa,
tanjind dupa tableta cu porunci,
plutind peste nisipuri miscatoare,
o oaza am ramas, acolo
unde nu ajunge cineva.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

condoleante


Totusi, iubirea

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

ADRIAN PAUNESCU

duminică, 31 octombrie 2010

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Exceptie


Mor toate, secunda dupa secunda
se se nasc instantaneu,
mai grele, mai sus.
Exceptie!
Spre tine urc,
trepte false,
purtat de dorinta,
gand de taina,
ascuns intr-o carte,
fara coperta.
Exceptie tulburatoare,
stai,
sa-mi inoiesc vointa,
vibratie creatoare,
un bulb ingropat
in piept, se zbate
eliberand otrava
ratiunii,
blestem ca am uitat sa zbor.

Ai uitat


Ai uitat la mine gandul,
arcul tensionat,
ce sta gata sa lanseze,
graba pulsului de viata,
carnea fiarta, transpirata,
lacoma de imbratisare,
buze, tandre mangaieri,
in preludiul mortii,
cantecul de lebada,
zborul fara tinta.

Te astept in pragul usii,
sa-l recuperezi
si zambind sa lasi sageata,
sa-ti strapunga existenta,
contopind de buna-voie,
semn de foc, cu apa rece,
mistic abandon, o jertfa,
zeului fertilitatii.

Pasari calatoare


Zboara pasari calatoare,
varfuri de sageti
prin mine,
rascolindu-mi carnea
cu frisoane temporare.
Duc in ciocuri
fara graba,
gandurile toate
si ma lasa dezgolit,
rusinat la soare,
intr-o incercare grea,
sa-mi ascund mirarea,
cand privirea-n rotocoale
nu mai recunoaste,
verdele-nconjurator,
sau albastru sus.
Stau fixat fara dorinta,
o statuie mica,
calcar modelat de ape,
rupt de imbratisare,
las prostia sa imi curga,
peste fruntea lata,
tampla alba
sa se zbata,
vesnic fara scop.

S-au retras apele


S-au retras apele
fara motiv
si din pantecul dezgolit,
intins spre soare,
a inmugurit nimicul,
o agatatoare spinoasa,
cu un singur fruct
in varf.
Carne dezgolita
rusinata, zace la copt,
se umfla crescatura,
rod ciudat,
umbrind radacina,
soi de eclipsa,
usuca vrejul fermecat.

Nascut in absenta apei,
crescut fara vant,
fragila constiinta,
ardere mocnita
in focul amneziei,
ciudata existenta.

vineri, 22 octombrie 2010

Dragoste hibernala




Crivat sufla-mi panza de paianjen,
imaginar catarg imprumutat,
sa zburam peste calote perfecte,
imitand infinitul hibernal,
cand deasupra cu vulturii,
cand dedesubt cu pestii,
tasnind in sus prin copci
din gheata, eterna ascensiune,
alunecand in viteza
pe iceberguri taioase si reci,
decadere morala, dorinta,
flori de gheata, adunate,
s-aruncam spre cer
cu catapulata sufletului,
comete de geata sa cada
cand in taina ne iubim
acoperiti de zapezi,
lumea sa se sfarseasca
intr-o secunda glaciala,
sa adormim sub gheturi
cuprinsi.

Stati


Stati sa vedeti
cum moare lumina,
caci samburele ce l-am ravnit
a inmugurit in pamantul din palma
eclipsa lampii cu neon.

Stati sa auziti
cum crapa lumina,
tulpina eclipsei a taiat
in doua bucati egale cerul
iar lampa a ramas intre ele.

Stati sa gustati
negru,
o ploaie marunta si rece
eclipsa totala, vesnica,
samanta ravnita in taina,
ascunsa cu grija in palma,
se-mprastie incet pe pamant,
rodeste eclipsa eterna,
se stinge lampa cu neon.

Vis


Daca o fi sa vina iarna,
ca succesiune,
sa nu ma trezesti
decat dupa ce aprinzi focul.

Visez un alb atat de curat
si un ger atat de perfect,
incat ma multumesc
sa nu deschid ochii.

Te visez si pe tine,
evadand printre nameti,
cu ecou de abandon,
ratacire, liniste, vis, pacat.

Sa adorm


Nocturna fiinta
ce-mi tulburi insomnia,
cu aroma pelinului
ascunsa sub limba,
am obosit.
E prea greu jocul
pentru inima mea,
bumerangul sa-l arunc
din mana amortita,
peste umeri ce se lasa,
parca ar purta in taina
tot pamantul ce-a incaput
intr-un corp de juna.
Lasa-ma sa cad ca frunza,
toamna timpurie,
descendenta sarutare,
sa iti sorb otrava
limbii ceasului pierdut,
sa adorm.

Iti mai amintesti?


Iti mai amintesti
zborul libelulei,
printre trestii taioase,
covor de cuie,
privit cu pofta, de sus,
gand de fachir nepregatit
pentru cadere?

Iti mai amintesti
adierea, imaginata furtuna,
care, usor fiind, te ridica
sus ca un zmeu
frumos colorat
si zburai cu zeii,
printre nori?

Iti mai amintesti
caderea, adevarata durere,
spirala descendenta
spre incarnare din pamant,
sufletul strivit ...

sâmbătă, 24 iulie 2010

Plictisit


Plictisit de tot ce este,
rascolesc muzeul vietii,
caut soi de intamplare
sa ma faca sa tresar.
In rotire catre soare,
in cadere spre pamant,
prafuit cu pulberi fine,
praf de stele cazatoare
sa ma poarte catre mare,
in plutire peste ape,
dus cu picaturi de ploaie,
care au ca sambure,
informatii deghizate,
in raspuns la intrebarea,
ce-o voi pune la final.

Evadat dintr-un tablou
ce imita toamna,
dupa calcul matematic,
traiectorie punctata,
in plutire descendenta,
pe o frunza galbena,
tampla mi-o asez alene,
peste abdomenul tau
si-ti soptesc in adormire:
draga muza sa nu misti.

Cersetor de mangaiere,
buze calde peste ochi,
scufundari in rauri negre,
pletele ce-ti curg pe umeri,
mana-cupa pentru sanu-ti,
oprind timpul, sfidand firea,
sa inmugurim in toamna.



"Plictiseala este singurul mod de a-ţi petrece viaţa până la ceea ce crezi că s-ar putea întâmpla."
Victor Martin

vineri, 23 iulie 2010

Timpul


Timpul care curge
lent, impatureste
falduri de prostie,
in matasuri false.

Acele de ceasuri,
se invart alene
si-mi starnesc in suflet
vanturi, amnezie.

Inotand cu pestii,
in apa uitarii,
gol, incet alunec
in gaura firii.

Din comoditate,
simpla adaptare,
las sa-mi creasca-n spate
solzii nesimtirii.

Ce se va alege
cand pierdut de toate
voi uita la urma
sa adun secunde?

luni, 19 iulie 2010

duminică, 18 iulie 2010

Liniste...si .Gri


Totul e gri.
O zi e buna ,una e rea
Eu nu am liniste
Ma indoiesc ca ea ar avea,
Se preface atat de bine ca e fericta,
Incat provoaca o stare incomensurabila de tristete.
Eu sufar,
Ea sufera...
Ea e patrunsa de stari de reverie..
Nu a invatat sa priveasca ceea ce are in fata....
Nu e multumita de ceea ce a primit..
Cauta imposibilul,
Ma face sa innebunbesc ..
O iubesc
E liniste.
Dar eu sunt nelinistit!!!

duminică, 11 iulie 2010

Nu pot...


Nu pot scrie
despre un gand anume,
ceva s-a rupt in mine
cand m-am nascut
si-n fanta astfel creata
am zarit ceva.

Nu pot exprima,
acel ce ramane ceva,
ma-nteapa spinul in minte,
ape aduna la un loc,
in revarsari, cascada de cuvinte.
Din izvoare reci m-adap,
inecat mor,
renasc in cerneala,
aripi din file de carte,
ma poarta spre lumi
cu ploi eterne.

Nu pot...

"Eu cred că un om este ceea ce-şi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, în aparenţă, schimbători, sau în mod diferit, fiindcă de fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi."

Nichita Stanescu

Sapte


Sapte ganduri rasfirate,
Precum pletele iubitei,
O sa le numesc pacate,
Pe malul prapastiei.

Vreau s-ascult doar sapte soapte,
In timpul mareei,
Cu tamplele scufundate,
In marea prostiei.

Cu privirile umbrite,
De palma iluziei,
Raman fara de cuvinte,
Spun adio rimei.

Desfac cercul intr-o parte,
Cad ofranda muzei,
Ascund gandul intr-o carte,
Viata, jertfa poeziei.

Viitura


Coama gri de armasar
se coboara printre stanci,
ropot de copite dure,
ce lovesc peste granite,
un torent de ganduri multe,
intr-o noapte fara stele,
se grabeste inspre vale
spre Campiile Elizee.

Sterge fara mila-n cale
panze cu uleiuri fine,
acuarela si pastel,
transformand natura-ntreaga
in tablouri cu furtuna,
un crochiu, grafit, carbune,
insotit de simfonia
vantului cu tunete,
luminat cu fulgere.

Si se-aduna la varsare,
o multime insetata,
pregatita ca sa soarba
supa gri, cu albe spume,
si sa moara inecata.

O multime cat o lume.

"În exercitarea poeziei e ceva care se poate învăţa şi ceva ce nu se poate învăţa. Aripa o ai sau nu o ai. Poţi să zbori sau să nu zbori cu ea. Depinde de aer, de înălţime, de alizeu sau de crivăţ. Rare păsările zburând pe ploaie şi încă şi mai rare cele care zboară noaptea."

Nichita Stanescu (Fiziologia poeziei)

Pe coarda


O viata cat un moment
un moment etern,
o singura vibratie,
pe coarda unei viori
dezacordata de timp,
cuanta elementara,
fasia de spatiu
curbata.
Ce-a stralucit o data,
va rataci in veci,
dela un capat la altul
de infinit.
O viata ce-ncepe
sfidand o regula,
incercare naiva ,
pe maximul unei corzi vibrante,
sub arcus de fotoni,
cuante ce renasc prin moarte,
ciocniri de stele,
si toate intr-un acord
cat un moment,
rapit din etern.

joi, 1 iulie 2010

Istoria


In conceptia scriitorului Samuil Micu istoria=dascal.
In conceptia lui Nicolae Balcescu istorie= prima carte a unei natiuni (..inainte sa pornim spre oricare drum ,trebuie mai intai sa ne cunoastem istoria,sa ne cunoastem pe noi insine..cu cat ne indepartam de propria istorie,cu atat ne indepartam de identitatea noastra!)

duminică, 20 iunie 2010

Labirintul


Esti posesorul unei chei
Cheie mica ce poate deschide USA CEA MARE,
Ai in fata un milion de cai,
TU esti in CENTRUL lor
Toate difera in esenta,
Toate duc spre niste usi.
Vei avea o revelatie reusind alegerea caii drepte,
Ce deschide USA ,
Sau vei fi hoinarul cailor nedrepte??

sâmbătă, 19 iunie 2010

de vara


Pentru ca e vara timpul pentru citiri si filosofari scade drastic, de poezie nici nu mai zic. Oricum printre betoane, santuri, lopeti si alte utilaje specifice santierului incerc sa gasesc timp si pentru suflet. Precum cei care dupa o zi de stat pe scaun merg la sala sa se oboseasca, incerc si eu dupa o zi de santier sa ma obosesc intelectual, si ce poate fi mai bun pentru a increti creierul decat putina filosofie. Culmea este ca tocmai mediul in care imi rup oasele m-a adus fata in fata cu scrierile lui Constantin Noica, care desigur din ignoranta nu l-am citit niciodata. Am corectat acest lucru.
Unul dintre gandurile sale mi-a atras atentia in special: "... binele este reactionar, in timp ce mai binele este progresist... ". Ignorandu-l pe Freud, pot afirma ca omul in drumul sau prin viata are ca tinta reala "binele". Asadar am gasit o explicatie la starea de revolta caracteristica societatii actuale.
Nimeni nu tinteste "mai binele". Cred ca pragmatimul actual a dus de fapt la o inglobare a "mai binelui" in "bine", o contopire periculoasa a doua concepte. Periculoasa pentu ca "mai binele" ne diferentiaza de restul vietuitoarelor..........................
Atat! revolta placuta in continuare, si sa nu uitam ce a zis Platon: zeii au facut intestnul omului asa lung si intortochiat pentru a intarzia digestia, dandu-i astfel timp si pentru a gandi .......

vineri, 18 iunie 2010

Oficial ne merge bine!!

70% dintre români îşi petrec vacanţele acasă, la fel ca şi bulgarii (71%), iar cei mai mulţi dintre aceştia, respectiv 87%, sunt vârstnici, se arată într-un studiu al companiei de cercetare GfK România, citat de Mediafax . Următorii în clasament sunt ungurii şi portughezii, două treimi dintre aceştia petrecându-şi vacanţele acasă. La polul opus, cei mai împătimiţi să călătorească sunt suedezii (87%), olandezii (85%) şi belgienii (77%).

La nivel global, aproape 40% dintre persoanele chestionate de GfK au declarat că nu obişnuiesc să călătorească în timpul liber. Cifra creşte la 61% în cazul Europei Centrale şi de Est şi scade la 37% în statele vest-europene.

duminică, 13 iunie 2010

FRICA..(creatie proprie)

E zbucium
E tensiune
Teama te cuprinde,treptat,treptat
Nelinistea te invaluie
Ultima monstra de speranta
Se naruie ,treptat,treptat

Totul e negru
Trupul iti arde
Urechile iti sunt astupate
Nu stii cine esti
De unde vii
Si incotro te indrepti!!
Ti-e frica!!!

sâmbătă, 5 iunie 2010

Sa pleci


Abia astept, ma arde nerabdarea
sa pleci femeie.
Sa te conduc,
cand calul bate din copita,
birjarul fluier-a pustiu.

Vreau sa ma uit dupa caleasca,
s-aud cum te indepartezi.
In casa am sa intru iute,
la masa ma apuc sa scriu,
poveste lunga din cuvinte,
cum, ca mi-e dor
si inca-s viu.

La posta sa alerg femeie,
timbrata cartea ti-o trimit,
la tine vreau ca sa ajunga,
sa stiu ca am si de primit.

Ultimul zambet


Poarta e deschisa,
dar nu pot sa trec,
intre mine si tine
e noapte,
intunericul pustiitor al necunoasterii,
ghearele prostiei,
aripa linistii
s-a lasat peste lume,
iar tu vii,
in genunchi te astept,
iar ultima zvacnire a vietii
o folosesc pentru-a zambi.

Tentatia imitarii


Tentatia imitarii intuneca mintea
si-l face pe mim sa fie mut,
intr-o miscare falsa,
o traiectorie curbata si punctata.
Dar ce te faci cand nu ai forma
si o dorinta de iubire,
te face sa imiti orbit
o forma tipica umana?
Cand esti pierdut in spatiul de pe foaie
si vrei si tu coordonate,
dar tridimensionale daca s-ar putea,
in forma, insa cu un fond in ea
si cubul vrei sa se roteasca
cu gratia unui cilindru,
dar nu ai imitat ce trebuia,
si tot ce iti doresti e moartea,
ca sa te nasti si tu o sfera.
Atunci vei imita un cub?
Tot mim vei fi, tot mut
si fals, cu gratia imprumutata.

Trecand


Trecand pe la voi
tacerea m-apasa,
nu spunem nimic,
e liniste-n casa
si cred ca-i mormant,
ma-ntind sa adorm.

Nu ma treziti,
plecati cu totii,
lasati
pe obositul musafir,
sa moara intins
cu fata la pamant.

joi, 3 iunie 2010

Mica promovare a marilor scriitori mai putin cunoscuti!(1)

Ştefan Petică (n. 5 octombrie 1877, Buceşti, Judeţul Tecuci - d.17 octombrie 1904, Bucureşti) este primul poet "simbolist declarat" cum spunea George Călinescu. La 18 ani intră în contact cu cercurile socialiste fiind călăuzit de "idei revoluţionare". După absolvirea liceului, urmează cursurile facultăţii de filosofie din Bucureşti având în acelaşi timp o bogată activitate ziaristică...poeziile sale le gasiti aici..

sâmbătă, 29 mai 2010

Sunt


Sunt o lacrima
in ochii unei tinere,
ce poarta in suflet
un dor nestins.

O lacrima sarata,
simbol al durerii,
o poveste trista,
neinplinire amoroasa.

Pierduta in timp,
si scrisa in versuri,
o lacrima stearsa
cu o batista albastra,
pe care-i cusut
un cadran de ceas,
ce-a stat la o ora,
frageda tinerete,
inocenta trista,
halal existenta.

In culmea disperarii


In culmea disperarii
astept ploaia,
sa-mi spele fata
de toate petele.
Sper ca marul
ce l-am mancat
sa nu fi avut viermi.
Ma plec tacut
sub apasarea pedepsitoare
a norilor grei si negri,
si astept ocara
tunetelor si fulgerelor,
judecata lui Thor.

Porumbelul e plecat,
iar liliacul uscat,
ma intristeaza,
ce tare m-a murdarit seceta.

Simboluri...Crucea intoarsa sau Crucea lui Petru


SEMNIFICATII:1)simbol satanist ce exprima negatia martiriatului lui Hristos ! 2)Crucea lui Petru exprima umilinta de caare a dat aceatsa dovada..preferand din umilinta sa nu fie rastignit precum Iisus!

vineri, 28 mai 2010

Poveste neterminata


Cat sa fi trecut de cand am uitat
Sa respir in apa sarata a marii?

Am rupt foaia albastra, amnezic
Mi-am aruncat privirea spre apus
Si am pasit pe cararea alba.
Am rupt doi corali sa-i duc iubitei,
Si-o stea de mare s-o arunc in cer.

Calcand pe piatra am uitat sa zbor,
Desi in oglinda apei verzi,
Aveam inca aripi deschise.

Stateam pe piatra si gandeam,
Sa zbor nu pot si nici sa-not.
Dinspre apus imi revenea privirea,
Lumina disparea incet.
...................................................

miercuri, 26 mai 2010

academia trage alarma

academia trage alarma in lumea surzilor; orbii citesc, iar mutii tipa:
http://www.catavencu.ro/dare_de_seama_despre_maghiarizarea_culturii_romane-14034.html

Femeie atipica


In gand, femeie atipica,
lirism amestecat cu vin,
cuvinte nu-s
in gura inclestata,
pe buze-ti creste
mar de paradis.
Clepsidra, corp frumos de juna,
breloc la cheia mea de vis,
desert intemnitat in sticla,
colectie de vechi virtuti.
Cat negru poti purta in plete?
cu revarsari de negre mari,
pe tarm ma-neci cu lacrimi, valuri
cand ochi in ochi privim apusul.
Cu versuri te dezbrac de haine,
cu pensula iti mangai pielea,
cu dalta-ncerc la suflet sa ajung,
femeie atipica, crochiu,
oftez,
o draga muza!

marți, 25 mai 2010

In stepa


Nu ploua in stepa,
cred,
natura a murit
pe cand,
un tanar cerb,
incerca
sa adape cu vant.

Nu-i soare in stepa,
stiu,
la stins cineva
pe cand,
cu un ultim efort
incerca,
sa-si ascunda un gand.

Nici zeii nu calca in stepa,
au plecat cu totii,
pe rand,
doar vantul mai bate
in stepa.

luni, 24 mai 2010

Fachirul


Fachirul falselor iubiri,
Calcand pe spini de trandafiri,
Isi face numarul atent,
Sa-si multumeasca publicul.

Inghititor de sabii false
Cu care spera el sa taie,
Inecaciosul mar al Evei,
O intriga din paradis.

Iar la final, in completare,
Va merge pe carbuni incinsi,
Indurerat, caci talpile-i sunt goale,
Si spectatorii isi tin ochii-nchisi.

Uimitor!!...

Descoperire uluitoare în lumea medicală! Un om de ştiinta american a CREAT VIAŢĂ într-un experiment de laborator în care a reuşit să învie o bacterie moartă.

Oponentii ingineriei genetice au catalogat experimentul ca o încercare periculoasă, în stil Frankenstein, de manipulare a naturii.

Controversatul om de ştiinţa, doctorul biolog Craig Venter, a extras în primă fază gene dintr-o bacterie numită Mycoplasma capricolum.

Apoi a creat şiruri de ADN artificial pe care le-a plasat în bacteria moartă. Aceasta a revenit la viaţă şi a început să se multiplice.

"Aceasta este primă celulă sintetică creată vreodată. Este un pas important", a declarat Craig Venter.

"Este un studiu de reper. Este un pas cheie in industrializarea biologiei sintetice, deschizând drumul spre o eră nouă", este de părere si profesorul Paul Freemont, de la Imprerial College London.

Microbii artificiali ar putea fi folosiţi în fabricarea vaccinurilor sau rezolvarea problemei poluării. Însă, unii experţi sunt de părere ca tehnologia ar putea duce la inventarea unor noi arme biologice. "Se joacă de-a Dumnezeu", a spus doctorul Eckard Wimmer de la Stony Brook University.

Doctorul Craig Venter a declarat ca bacteria pe care a folosit-o se găseşte la bovine, nu oameni, însă o rudă a acesteia este "responsabilă" pentru pneumonia în cazul oamenilor.(sursa ziarul ADEVARUL)

Noua forma de viata, creată după 15 ani de studiu şi 27,7 milioane de lire sterline cheltuite, a fost botezată "Synthia".

Craig Venter, un rebel om de ştiinţă miliardar, are 63 de ani şi este veteran al Războiului din Vietnam.

duminică, 23 mai 2010

Culinara

Supa rece, strecurata,
Prin filosofii abstracte,
Alchimia transformarii
A mirarii in banal.
Praf de stele in salata
Gandurilor mele,
O servesc ca garnitura
La friptura de cornuta,
Fripta pe altar pagan,
Ce-i stropita sa nu arda,
Cu un vin ce-i la-ndemana,
Scurs din vena sfantului.
Lapte cald din san rotund,
De femeie mangaiata,
Ca desert, o gura dulce
Cu soapte de dragoste.
La final, pe inserate,
Cand satui de toti si toate,
Vreti in liniste sa stati,
Va servesc un ceai fierbinte,
Matraguna descantata,
Fiarta-n apa proaspata.

vineri, 21 mai 2010

Calator

Calator pe drum cu vanturi,
Ce imi umfla panza,
La corabia furata
Din tabloul cu furtuna.
Arca moartelor sperante,
Care are cala plina
De idei, vise desarte,
Prinse toate, intemnitate,
In cutii de lemn de nuc.

Pelerin peste oceane,
Prin stramtori imaginare,
Trag in porturi fara nume,
Pentru a-mi descarca amarul.
Stiu ce caut,
Nu stiu unde-i,
Un izvor, cu apa dulce,
Pe o insula uitata,
Care-adapa cu raspunsuri,
Oamenii cu intrebari.


joi, 20 mai 2010

Involutie

O ultima incercare fatala
de zbor,
risipa de aripi,
in zbatere cu traumatisme
cerebrale.
Presiuni prea mari
In lichidul negru al uitarii,
amnezie.
Craniul-colivie,
cu ochii decolorati
ce si-au pierdut menirea
ma strange,
ma initiaza in tainele capturii.
Urechile tiuie-a pericol
de prabusire,
sau de scufundare
sub valul negru al cedarii,
sub valul de pamant
alunecare,
cutremure din zbaterea de aripi
a unui zburator obez
care imita sfera,
involutie dureroasa,
transformare,
intr-un peste mort,
inecat cu pamant.



luni, 17 mai 2010

Putin realism...asa ca sa nu uitam in ce lume traim!!

In realitate democratia insemana tirania bancilor si a corporatiilor internationale!!VA ROG SA VIZIONATI ACEST DOCUMENTAR SOCANT ..DESPRE CRIZA DIN ARGENTINA...(GLOBALIZARE=PRIVATIZARE,IMPRUMUTURI DE LA FMI)..vizionare placuta!! acesta este linkul.. http://filmedocumentare.com/colapsul-economic-al-argentinei/

duminică, 16 mai 2010

ratacire

M-am ratacit prin padure,
Alergand pe ingusta carare,
O trista si obositoare filosofie,
O complicata alchimie.

Am vrut doar sa fiu mare,
Sa stralucesc ca un soare,
Dar ce ti s-a dat tie,
Imi lipseste sigur mie.

De ce ai luat tu fericire,
Iar mie mi-ai lasat doar ratacire,
Si cand trimit a sufletului solie,
Tu razi si o preivesti cu a ta trufie.

Iar cand cu palmele murdare,
Ma tarai cu o ultima suflare,
Imi spui ca: Viata-i poezie!
Si sa o las asa sa fie.

Niciodata nu vei simti a mea durere,
Nu vei muri ca mine din placere,
Iti vei dori o viata cat o vesnicie,
Dar vei avea o mare deziluzie.



vineri, 14 mai 2010

Mandria de a fi roman!Esti mandru?


Ca roman sunt mandru de faptul ca aceasta tara poseda foarte multi inventatori,a caror inventii sunt recunoscute si apreciate la nivel mondial(Ana Aslan-gerovital,Cantacuzino-vaccinul antiholeric,Nicolae Paulescu-descoperitorul insulinei,S.Odobleja-descoperiri in cibernetica,Henri Coanda,Traian Vuia..etc),tot aceasta tara mai poseda si o serie de artisti foarte talentati..chiar geniali...(de exemplu C.Brancusi,L.Blaga,Nichita Stanescu..M.Preda,G.Enescu..etc).Tin sa pomenesc si del cel mai mare diplomat roman...N.Titulescu..(Initiatorul INTELEGERII BALCANICE,cel care a negociat recuperarea tezaurului romanesc e la rusi..ce l care a stabilit o moneda comuna in toate regiunile)...Pe cat de marete sunt figurile prezentate mai sus,pe atat de josnice sunt figurile politice..ce ne-au guvernat din 1990!!

joi, 13 mai 2010

risipitor


....."Tanarul izbucnise in ras. Omul din fata lui avea in voce un repros adevarat, credea in ceea ce spunea asa cum crede un credincios in dumnezeu. Si il dascalea parinteste, cu intelegere pentru ignoranta sa, dar starduindu-se, cu devotiune parca, sa inventeze pilde usor accesibile intelegeri si convertirii. ....."
Marin Preda (5 august 1922, Siliştea-Gumeşti, Teleorman16 mai 1980, Mogoşoaia)- "Risipitorii"
Lucrurile se intampla, cine are ochi- sa-i fie scosi, cine are urechi- sa-i fie astupate, iar gura sa o foloseasca la mestecat.
Si uite asa ajungem sa mestecam toate mizeriile producatoare de indigestie intelectuala, cu urechile astupate de zgomotul cotidianului si ni se scot ochii ca suntem ignoranti si lipsiti de reactie. Dar putina globalizare nu vreti?



trecere

In prag stau
imitand dizarmonia
la trecerea spre nicaieri,
o transformare a nimicului
in fond obscur,
fara de forma,
ideea cea de zei soptita,
o harta catre timpul lor.

Imit un ceas,
pentru-a-ntelege,
ma scurg ca timpul
catre prag,
cad dincolo si timpul se opreste,
raman un ceas
si-apoi ma intorc.

Pentru a functiona, ceasul mecanic trebuie intors.

Acorduri se aud in departare,
Canta pestii toti in mare,
Urla lupul in padure.
Tipa pescarusii in departare,
Canta scoicile in mare,
Urla ursul in padure,
Pe pamant doar omul moare.

miercuri, 12 mai 2010

tu fa cafeaua

De ce ma impingi,
daca ma vrei aproape,
sa iti soptesc
ca vom muri?
Sa-mi plangi in palme
cand sunt viu,
la cap, cu lumanarea in mana,
sa pangi cand voi muri.

Tu fa cafeaua,
eu ma duc sa mor,
sa-mi schimb vesmantul,
ca s-a murdarit,
apoi ma-ntorc sa bem cafeaua,
sa-ti povestesc, in moarte,
cum a fost,
ca sa nu pleci nepregatita.

Trezit din somn, morocanos,
ma-ntorc la tine si iti spun:
mai pune-o lingura de zahar
ca tare amarat mai sunt.



pacalici


"Birocraţia este un cerc din care nu poate scăpa nimeni. Ierarhia sa este bazată pe cunoaştere. Cei din vârf consideră că cei de sub ei cunosc amănuntele, iar cei de jos îi creditează pe cei din vârf cu cunoaşterea ansamblului, şi aşa toţi sunt păcăliţi reciproc."
Asta e din seria "fara comentarii"; cate lucruri a putut gandi si scrie omul asta, si cat de putini au fost curiosi sa citeasca. Desigur, cartile lui nu se suprapun reprezentarii actuale, ca aspect. Ce a facut "democratia" asta din noi ? Cum ne-a lasat ea sa ne-o facem cu mana noastra ! Oricum ideea asta de "pacaleala reciproca" e politica mondiala la ora acuala.

Pacaliti din toate ţările, uniţi-vă! Nu vreti putina globalizare?

sâmbătă, 8 mai 2010

Frumusete..

Ion Minulescu
Celei care pleacă

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

joi, 6 mai 2010

muzica romaneasca

si romanii stiu sa cante muzica si sa scrie texte, fara influente de prost gust de peste Atlantic , sau de peste Bosfor, lent, mistic, romanesc si poetic:

miercuri, 5 mai 2010

Frumusete prin filosofie in versuri!

  1. Fac o trecere de la lucruile mai putin frumoase la lucrurile minunate,si anume la poeziile preferate! In..... urmatoarea poezie am descifrat o filosofie a vietii,desigur o filosofie aplicata...................................................................................................................................................

    BALADA MORTII


    Cobora pe Topolog
    Dintre munti, la vale...
    Si la umbra unui stog
    A cazut din cale.
    In ce vara? In ce an?
    Anii trec ca apa...
    El era drumet sarman
    Muncitor cu sapa.
    Oamenii l-au ingropat
    Intr-un loc aiurea,
    Unde drumul catre sat
    Taie-n lung padurea.


    Si de-atunci, langa mormant,
    Plopi cu frunza rara
    S-au zbatut usor in vant,
    Zile lungi de vara.
    Soarele spre asfintit
    Si-a urmat cararea.
    Zi cu zi l-au troienit
    Vremea si uitarea.
    Dimineata ca un fum
    Urca pe coline,
    Zvon de glasuri dinspre drum
    Pana-n preajma-i vine.
    Peste varfuri lunecand
    In argint, condurii
    Infioara cand si cand
    Linistea padurii...
    Numai colo-ntr-un frunzar
    Galben in lumina,
    Sta pe-o creanga de artar
    Pasare straina.
    Sta si-asteapta fara glas
    Parca µ sa masoare
    Cum se muta, ceas cu ceas,
    Umbra dupa soare...
    *
    Astfel, tot mai nestiut
    Spre adanc il fura
    Si-l ingroapa-n sanu-i mut
    Vesnica Natura.

    Vara trece; pe carari
    Frunza-n codru suna.
    Trec cernite inserari,
    Nopti adanci cu luna.
    Iar cand norii-nvaluiesc
    Alba noptii Doamna,
    Peste groapa lui pornesc
    Vanturi lungi de toamna...



    Autor: George Toparceanu.

marți, 4 mai 2010

de la Blaga

dorul

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.

Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.

de Lucian Blaga


indepartare

Inchis e zambetul in colivie,
Iar valul rece a stins iubirea,
Tu ma privesti, dar nu curioasa,
Esti plictisita si ai vrea sa mor.

Incisa-i cartea de povesti,
Izvorul rece a secat
Si e pustiu afara, ploua,
E ceata, umezeala si tarziu.

Inchis sunt in mausoleu de viu
Si resemnat incerc sa uit
Ca viata nu m-a parasit,
Sarac cum sunt, sunt inca viu.

Spre cimitir convoiul merge,
Tu stai, cu chipul tau de ceara
Si nu ma plangi, ca ai uitat,
Ca te-am iubit sarac cum sunt.

luni, 3 mai 2010

in liniste

Tacerea, sau a ei chemare
o auzi venind,
ecoul strigatelor tale
purtate intr-un cioc de corb.
Cascada miilor de sopte
ce rugi ascund,
in fum de lumanare
si in lumina unei stele
pierdute, stinsa mai demult.
Cutremur e in tine,
jos in noapte,
aripi se zbat, de porumbel
si o sageata taie intunecarea,
un icnet si nimic mai mult.