luni, 29 noiembrie 2010

Spectacolul erorii

Spectacol sinistru, neregizat,
ofera eroarea
atent ascunsa la baza
ciupercii oravitoare.
Un sunet cristalin,
ce taie apusul
timpanului spart,
se zbate in turla pamantului,
fara ecou,
clopotul lui Gauss.
Naiva greseala,
muiata-n cerneala,
scanteie neagra in varf de stilou,
tatuata in frunte,
rusinea intrupata
in hrana de vis,
aseaza in siruri
cuburi perfecte,
volume de nimic,
inspirate,
expirate,
in gafaiala prosteasca,
in truda adunarii
de numere false,
impara dorinta de scufundare,
a balizei cu clopot,
ce suna chemarea
ostilor moarte prin inecare,
cu alcool,
o ultima ancora in furtuna,
agatata timid,
de arborele cu fruct moneda,
sub care ning
bancnote frumos colorate
in ochii iesiti din orbite,
dilata lacomia, delirul,
sfarsit.

Linia cerului

Linia cerului se curbeaza,
sub greutatea apelor,
evaporate in trecut,
cu dilatare, hiperbola trista
fara focare,
plecate, probabil, la culcare.
Exista toate intoarse,
in drumul meu sinuos,
negativ ascuns,
in camere obscure,
de ochii injectati cu rosu.
Exprim nimic.
Intind cuvintele pe sarma
curbata ce imita cerul,
musteasca gandurile-n ele,
strivit sa-mi curga
in pahar veninul,
sageata cu un singur sens,
un vector alunecator,
pentru tot timpul ce-a ramas,
nepetrecut cu tine.
Nonsens sub care ma curbez,
cu cerul la picioare,
imi arcuiesc suflarea toata
si ma evapor in prezent,
cu gandul la o picatura,
din apa ce o porti in tine.



"Forta care actioneaza asupra unui corp rigid
este un vector alunecator, deoarece punctul ei
de aplicatie poate fi oricare punct situat pe
dreapta-suport a fortei."

duminică, 28 noiembrie 2010

Nefiresc

E nefires cred,
sa ma plec
cand la despartire,
temporara,
zambesti copilareste
si lasi dezordonate
suvoaiele negre,
sa-ti acopere chipul,
precum noaptea,
norii ascund stelele,
lasandu-ne in bezna,
sa ne cautam
cu buzele forma,
linistii profunde,
necunoscut fior,
abandon nocturn
decadent.
E nefiresc stiu,
intregul sa existe,
in doua locuri
in acelasi timp,
amorul, o stafie,
ne bantuie,
ma sperie gandul,
plecat la despartire,
coarda sa cedeze
sub arcusul apasat,
cantec inutil
in pustiu.
E nefiresc,
sa scriu un vers,
la despartire,
imaginara,
cand noaptea-mi aseaza
peste ganduri,
negru giulgiu,
pedeapsa,
pentru nepasare,
ecoul altor vieti,
vuieste-n inima uscata,
nefiresc de nevinovata.

vineri, 26 noiembrie 2010

Renunt

Renunt la nimicul din mine,
pentru o clipa de liniste,
matasea prostiei imi vine
ca haina pesrfect asortata,
privirii pierdute in nopatea
eclipsei totale de luna.
Imuguresc lipsit de lumina,
un vrej ascendent, spinos,
pe Venus polenu-mi imprastii,
furtuna de nisipuri verzi,
sa ninga cu fructele iubirii,
fulgi mici, murdari, inghetati,
troieniti in livada de meri.

Renunt la nimicul din mine,
pentru o imbratisare seaca
si-aluneca spinul din minte,
in inima fara de sange,
polenul in clepsidra e gata,
priveste-ma cum mor,
senin, scapat de durere,
o jertfa, nu abandon.



"Iubesc pe cel care-şi pierde virtutea, căci virtutea este voinţa de-a pieri: săgeată a dorinţei nesfârşite." (Friedrich Nietzsche)

Aici, acum


Eu nu-s de pe aici
cred,
nu recunosc culoarea
ochiului de apa,
tulbure oglinda
fara tarmuri.
Si nici de acum nu-s
stiu,
mostenirea fatala,
clepsidra cu pietre de moara,
ce macina secunde,
boabele de viata,
hrana pentru inaripatii
ce zboara cu susul in jos.

Totusi sunt aici
acum,
o iluzie,
nimic nu sta
in juru-mi fix,
un joc abstract,
cu sarituri in gol,
confuzie,
cadere in haul firii
prabusire imperfecta.

Nimeni...si nimic


phoenix-la umbra marelui urss


Suntem la umbra marilor puteri ..nimic nu s-a schimbat...cred ca vantul blestematei robii ,inca, bate puternic la noi!!!

luni, 15 noiembrie 2010

Neomodernism

Adolescenti pe mare



Aceasta mare e acoperita de adolescenti
care invata mersul pe valuri, in picioare,
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
si ii contemplu ca la o debarcare.
O flota infinita de yole. Si astept
un pas gresit sa vad, sau o alunecare
macar pan' la genunchi in valul diafan
sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan
au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.(Nichita Stanescu)

luni, 8 noiembrie 2010

De barba









Ma trag ingerii de barba,
incercand sa-mi plece capul,
vanturi din batai de aripi,
spera ei sa-mi zboare gandul.
Drept stau fara remuscare,
n-am cuvinte de cainta,
sus e cer albastru, calm,
jos pamant brazdat de ape,
intre ele randuite
foamea, prostia si lenea.
Eu am capul sus in nori,
corpul chinuit de toate
secundele care se pierd,
biciuit cu limbi de ceas.
Vad mai clar cu-n ochi inchis,
peste toate dans de-mperechiere
si palida-i lumina lumii,
se stinge flacara incet,
iar Prometeu zambeste suferind.
Lasati-mi voi ingeri barba,
zburati spre nori perfecti,
iubiti-va ascunsi in aburi,
sa ninga vesnic cu lumina,
orbit de straluciri in valuri,
de buna voie capul o sa-l plec.

duminică, 7 noiembrie 2010

Fara de timp


Fara de timp
ca si cum nu se intampla,
s-a crapat inorarea,
lasand sa treaca prin fanta,
sarpele luminos ce tine
sub limba in loc de venin
o poarta.
Si-n prag stau doi serpi mai mici,
ce-mi musca tampla o data,
si intra crivat in sange,
frisoanele rup carnea toata,
cuvintele cad toate pe jos,
in ciocniri cu scantei colorate,
ce le vad cu ochii inchisi,
aprind febra in mine
si ard tremurand in nestire,
cenusa pluteste in aer,
ma ineaca prezenta prostiei,
se cutremura tabla de sah,
incurcand piesele intre ele,
nimicul se prabuseste in sine,
fara de timp
ca si cum nu se intampla.

Avant


Adu-mi tu iarna,
barca zburatoare,
vehicul de gheata
usor ca un fulg.

Sa zbor eu cu mine,
peste viata intreaga,
enigma vesniciei
s-o dezleg.

Nu eram aici
cand s-a pus blestemul,
pamantul din mine
sa se-ntoarca in pamant.

Cu susur de apa,
ma ud la imbarcare,
sa-nghete lutul
in avant.

Fara voie


S-a intamplat in alte timpuri,
prea tanar fiind sa inteleg,
m-am botezat in valuri de cerneala,
scufundat pana peste cap,
asteptand refluxul de dupamiaza.
Parasit de viata in laguna,
am ales sa visez la oceane,
in timp ce satul de asteptare
bucati din atol mestecam.
Ghiftuit eram de moarte
si-n sila tot inghiteam,
prins fara voie la mijloc,
in eclipsa soarele se-ncorona,
festin la stingere totala,
in onduleul benzilor de umbra
un peste incerca sa ma plieze
sfidand aceasta intamplare,
epuizand orice-ncercare,
spinul mi-am scos, smucit din minte
si am taiat in doua apa,
tanjind dupa tableta cu porunci,
plutind peste nisipuri miscatoare,
o oaza am ramas, acolo
unde nu ajunge cineva.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

condoleante


Totusi, iubirea

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

ADRIAN PAUNESCU