Alergand pe ingusta carare,
O trista si obositoare filosofie,
O complicata alchimie.
Am vrut doar sa fiu mare,
Sa stralucesc ca un soare,
Dar ce ti s-a dat tie,
Imi lipseste sigur mie.
De ce ai luat tu fericire,
Iar mie mi-ai lasat doar ratacire,
Si cand trimit a sufletului solie,
Tu razi si o preivesti cu a ta trufie.
Iar cand cu palmele murdare,
Ma tarai cu o ultima suflare,
Imi spui ca: Viata-i poezie!
Si sa o las asa sa fie.
Niciodata nu vei simti a mea durere,
Nu vei muri ca mine din placere,
Iti vei dori o viata cat o vesnicie,
Dar vei avea o mare deziluzie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu