marți, 21 decembrie 2010

meditatie

Nimicul nu-i real
am inteles se pare,
in lumea asta mare,
si rad in hohote de cei
ce mediteaza, fricosii.

Rad cam de toti care ii intalnesc in calea mea.

Prea putine intrebari,
o gramada de raspunsuri,
singulare lumanari
impare,
ce se sting in taina,
nu exista ochi deschisi,
sa le vada
simplitatea,
toti traiti inchisi in cranii.

Reflexe conditionate, memorie, asa a murit si moare
aceasta lume, iar voi necrofagilor va hraniti ratiunea bolnava
cu cadavrul ei.

Cand voalul prostiei,
invaluie lampile
retelei cerebrale,
precum norii dimineata,
o imbraca pe Venus cu demoni,
s-a sfarsit chemarea
cuvintelor alese.
Te trezesti cu piatra-n mana,
maraind inspre vanat,
imbracat in haine fine,
epilat si parfumat
rahat (de dragul continuitatii).

Pana si nimicul expira; am citit undeva, sunt sigur,
despre termenul de valabilitate al unui principiu. Rad.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu