luni, 8 noiembrie 2010

De barba









Ma trag ingerii de barba,
incercand sa-mi plece capul,
vanturi din batai de aripi,
spera ei sa-mi zboare gandul.
Drept stau fara remuscare,
n-am cuvinte de cainta,
sus e cer albastru, calm,
jos pamant brazdat de ape,
intre ele randuite
foamea, prostia si lenea.
Eu am capul sus in nori,
corpul chinuit de toate
secundele care se pierd,
biciuit cu limbi de ceas.
Vad mai clar cu-n ochi inchis,
peste toate dans de-mperechiere
si palida-i lumina lumii,
se stinge flacara incet,
iar Prometeu zambeste suferind.
Lasati-mi voi ingeri barba,
zburati spre nori perfecti,
iubiti-va ascunsi in aburi,
sa ninga vesnic cu lumina,
orbit de straluciri in valuri,
de buna voie capul o sa-l plec.

Un comentariu: