pe unde am ratacit,
prin cate ere glaciare,
aluncecand peste ghetari,
nu cautand sa dezleg sensul,
caci am zburat cu-n ochi inchis,
sa simt am vrut,
ravnind lumina,
din sferele ce s-au deschis,
spre punctul care misca-n taina,
tentacule fine de vis.
Nu-mi amintesc, se pare, cand
calatoria fara sens,
s-a preschimbat in coborare,
o prabusire a sinelui in sine,
refluxul apei ce o port in mine,
o dezgolire a gropilor marine,
mareea aplecata inspre Venus.
Atunci te-am auzit in spate,
soptindu-mi dorul peste noapte,
nu intreba de mine acum,
raspunsul l-am lasat acolo,
intreaba-ma te rog de tine,
si te voi desena-n cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu