curtat de lampi electrice,
plecat pe drumuri pietruite,
am ratacit se pare somnul,
fara ecou de ragasire.
Eram atat de nou atunci,
curat precum au incercat
si mai tarziu cu picaturi,
in siruri, apele sa ma pastreze.
Am inteles in nopti de abandon,
cu flori de insomnii albastre,
nimicul care curge intre noi,
ne inlesneste nebunia, credinta,
toate au opus,
exista pentru a-l nega
pe-acela care se opune orb,
fara de nopti care sa-i para,
albastre valuri de matase,
pliate-n vanturi peste catafalc.
Atat de trist, epuizarea,
imi trage sufletul in jos,
sub trepte vagi de soapte aburinde,
in noapte, albastru moare parasit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu