Ceata

Si ce dorinta de plonjare,

in ceruri gri ce se aseaza,

peste nimicuri aruncate,

in chip de victime murdare !

Uitand de seva otravita,

ce curge dupa imbratisare,

stindardul abandonului alunga,

nalucile cu miez de soapta.

Iar cand inecul se petrece,

golind carcasa plutitoare,

se-amesteca in adormire,

esenta timpului, uitarea.

Inchipuit ca rob al estomparii,

in jur confuzia desavarseste,

cararea linistii precare,

indestuland pe calator.

Probabil ultima suflare,

va alunga din ceruri ceata.