Asculta

Asculta-mi respiratia si taci,

in juru-mi timpul se rasfira,

vibrand feliile de aer,

taiate pe masura narii.

Atata fals sedimentat,

in oase fisurate,

statui intinse la uscat,

pe corzile viorii.

Zac pustiit de vanturi seci,

rabdarea m-a tradat,

astept o intamplare simpla,

o briza sa imi crape pieptul,

sa ma desfac in bule mici,

inaripate sfere de speranta.

*

Vom alerga prin paduri interzise,

Golindu-ne de haine si de vise,

Culegatori de fructe putrezite,

Sa completam colectii invechite.

Ne mandrim cu capacitatea de memeorare a unor mizerii

ambalate in cuvinte scumpe, folosind pentru manuirea

cunoasterii manusi crosetate cu ace de ceas din "lana de aur".

Vom alerga prin paduri interzise,

Pe carari frumoase, linii permise,

Culegatori de mituri, nimicuri citite,

Colectionari de zvonuri auzite.

Ceata

Si ce dorinta de plonjare,

in ceruri gri ce se aseaza,

peste nimicuri aruncate,

in chip de victime murdare !

Uitand de seva otravita,

ce curge dupa imbratisare,

stindardul abandonului alunga,

nalucile cu miez de soapta.

Iar cand inecul se petrece,

golind carcasa plutitoare,

se-amesteca in adormire,

esenta timpului, uitarea.

Inchipuit ca rob al estomparii,

in jur confuzia desavarseste,

cararea linistii precare,

indestuland pe calator.

Probabil ultima suflare,

va alunga din ceruri ceata.

Caderea pe ganduri

Despre cadere ?

se zic multe,

cum ca ar fi de sus in jos,

ca-i succedata de durere,

cu vise sparte la impact.

Eu?

zic caderea e o boala,

o definitie fireasca,

a omului surprins in viata

facand sau desfacand iluzii.

S-au cam sfarsit ideile,

prea multe morti si invieri,

prea multe dilatari si disparitii,

retrag cuvinte de pe piata,

s-a terminat ...

o iesire din stransoarea

bratelor subtiri si albe,

un leac pentru zbor (cadere)

intr-o lume ce-i intoarsa,

mestecand firescu-n tihna.

cata inutilitate !

Cand vantul conspira

Cand vantul conspira cu ceata,

dispar tremurandele forme,

topindu-se, culorile vietii,

nasc griuri de jur imprejur,

curg aburi in valuri absente,

cuvinte raman suspendate,

pe coloane de fum prea gri.

Impinge-ma, prapastia asteapta,

pliaza-mi aripa de vis.

Impinge-ma vantule-n groapa,

alunga-ma din paradis.

Crapaturile pamantului

Pamantul casca crapaturi,

inghite tot ce sta pe spate,

nisipuri curg prin tainice fisuri,

clepsidre aruncate la-ntamplare.

Prin crengi se-agata pana mor,

fantasticele zburatoare dezgolite,

surprinse vag in inclestari,

sub buze, pleoape si suspine,

impletirura dragostelor moarte,

calamitati nemasurate, fac

dorinta trecerii ravnita,

rotirea frunzelor, cu fosnet,

alunga vantul peste crestet,

cazand cortina peste toate

si vesnice si trecatoare,

caci toate sunt pentru a fi,

obstacole in calea devenirii,

pandemica minciuna scrisa,

cu sangele eroilor necunoscuti,

cand timpul zboara dus-intors,

pendulul, limba clopotului spart,

starneste zvonuri de furtuna,

incolonandu-ne pe toti,

in mars spre crapaturile pamantului,

cu o dorinta sa-i muscam

gigantului din maruntaie.

Pamantul casca crapaturi,

caci ii lipseste apa,

ce-o tinem in noi.

Paralelism

Eu pe-o parte, aplecat,

culegand lumina,

ea cu spatele intors,

cauta cu mana,

o eclipsa sa aseze,

peste sufletu-mi batran,

prins in lant de ape.

S-o imping e prea departe,

ca un vis pierdut.

S-o apropii nu se poate,

timpul a trecut

si ne agatam de soapte,

spatiul sa-l curbam.

Abandon albastru

Albastre vise, fortate,

intinse in graba pe foi,

dezordonate, parasite,

victimele

abandonului total,

zac intrupate-n cuvinte,

ca niste copii goi,

lasati sa moara de sete,

fara a fi invatati,

la ce foloseste apa

albastra intinsa pe foi.

Au amutit si pestii,

prin valuri de cuvinte,

o linie continua albastra,

simpla,

ce trece din fila in fila,

croiala inutila,

de straie-nvechite si roase,

abandonate pe seara,

cand nu mai conteaza,

culorile din foi.

Ne chinuie

Ne chinuie gandul de amor

prin gradinile nocturne,

facute pentru zborul scurt,

sarit intru-un picior,

aterizand mai des pe spate,

sa smulgem ochilor deschisi,

mirarea clipelor de dor,

strivind sub palme fructul,

hranim dorinta de amor,

uitand din nou de moarte,

ne pierdem in decor.

Cant

Cant la lemnul care arde,

cantec ce aduce ceata,

cant groparului ce sapa,

fara sa gandeasca groapa.

Cant din buzele uscate,

fluierat trist in pustiu,

cand aproape se termina,

linia pe care-o stiu.

Cant la capul meu sarac,

rezemat pe lemne,

rad cu umbra obosita,

care-mi face semne.

Intr-o noapte

Intr-o noapte , printre soapte,

la ureche mi-a ajuns,

vantul impingand la vale,

roata dricului neuns.

Nu am inteles chemarea,

si-am ramas aici inchis,

insa umbra stravezie,

a plecat si s-a ascuns.

Ma doare

Ma doare umarul,

peste care, intr-o seara

ti-ai lasat usor sa cada,

capul plin de ganduri negre,

ascunse in carlionti.

Otravit stateam pe spate

si cuprins de amorteala,

n-am simtit cum timpul trece,

c-ai plecat in acea seara,

n-am stiut, nu stiu pe unde,

am ramas cu amorteala,

si-o durere peste umar,

timpul sa o vindece.

Casa parasita

Se leagana usa casei parasite,

sub adierea vantului uitarii,

copacii o ascund cu ramuri,

iar iarba o ineaca-n verde.

Prin spate aluneca usor,

o dara verde cu pretentii de parau,

nici gardul putrezit nu se zareste,

din verdele de tineri macesi.

In curte valuri verzi se risipesc,

cu aplecari si ridicari de spice,

de-atata liniste ma-ntreb:

ce caut eu in pragul casei parasite ?