cand orizontul impleteste,
destine vagi, necunoscute,
in ochiul clipocind de apa,
plangand o ploaie rece si marunta,
se naste ziua peste mine,
strapunge umbrele razlete,
cu ace albe de lumina.
Imi creste trup peste dorinta,
secand izvoarele termale,
caldura care misca lumea,
era in trupul tau atins,
de febra pielii mangaiate,
mocnea carbunele pe buze,
topind cuvintele in soapte,
se-amestecau deasupra asternuturi,
albastre, aducatoare de furtuni.
Am sa te caut toata viata,
impins de amintirea falsa,
ca te-ai nascut in dimineata
caderilor din alte lumi.
ai revenit in forta!
RăspundețiȘtergerevantul asta de primavara ma starneste
RăspundețiȘtergereda..inteleg! se apropie anotimpul tau...ce indeplineste functia de muza!!
RăspundețiȘtergere